Purtătorul de cuvânt al Guvernului a făcut anunțul: Scrutinurile din 26 mai vor avea loc simultan, în aceleași secții

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a făcut anunțul: Scrutinurile din 26 mai vor avea loc simultan, în aceleași secții
Publicat: 08/05/2019, 17:35

„Guvernul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență și o hotărâre de Guvern care includ măsuri pentru organizarea și desfășurarea în bune condiții a celor două scrutine ce vor avea loc pe data de 26 mai 2019, anume alegerea reprezentanților României în Parlamentul European și referendumul național convocat de președintele României. Prin aceste acte normative sunt stabilite detalii tehnice care să asigure derularea corectă, transparentă și democratică a procesului electoral. Nu se modifică cvorumul de participare la referendum și nici cvorumul de validitate a rezultatului acestuia. În continuare acestea sunt determinate în funcție de numărul de persoane înscrise în listele electorale permanente”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

El a menționat că cele două scrutinuri vor avea loc în același timp și în aceleași secții de votare.

„De asemenea, prin completările legislative se asigură organizarea simultană a operațiunilor electorale și a celor pentru referendumul național. Este o completare a legislației astfel încât să putem afce cele două momente în același timp. Cu alte cuvinte, cetățenii vor vota în aceleași secții de votare, cu aceleași ștampile, în aceleași intervale de timp, pe buletine de vot separat. Alegătorii vor avea posibilitatea să își exprime dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele, în funcție de opțiunile personale”, a conchis Barbu, după ședința de Guvern.

Pe 26 mai vor avea loc alegerile electorale pentru Parlamentul European, dar și referendumul pe justiție convocat de Klaus Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
×